• VIAȚA SFÂNTULUI ISIDOR

SFÂNTUL ISIDOR - FĂCĂTORUL DE MINUNI CEL NEBUN PENTRU HRISTOS

Sfântul Isidor s-a născut în Germania în apropiere de Brennabor sau Brannibor (astăzi Brandenburg) într-o înstărită familie romano-catolică.

Începând din anii tinereții el s-a remarcat printr-o viață de curăție și o bogată activitate filantropică. Și-a împărțit toata averea săracilor și a părăsit casa părinteasca pentru a căuta calea Împărăției celei Cerești. După ce s-a decis să aleagă calea cea grea „a nebuniei pentru Hristos”, îmbrăcat în haine foarte simple și numai cu un toiag de drum în mână, a plecat într-o călătorie lungă prin numeroase orașe și țări, unde deseori a fost întâmpinat cu bătaie de joc și chiar, chiar cu lovituri din partea oamenilor.

Ultima destinație a călătoriei sale a fost Rusia. Isidor a îmbrățișat aici credința ortodoxă și s-a stabilit în orașul Rostov (la circa 170 km de Moscova), unde și-a ridicat din vreascuri o colibă mică fără acoperiș, pe o zona mlăștinoasă, între zidurile orașului, unde se ruga toată noaptea Lui Dumnezeu. În timpul zilei umbla pe străzile orașului suportând umilințe groaznice și hulă din partea celor care îl considerau nebun, pentru care el însă se ruga din toata inima. Când dormea, se întindea numai pentru foarte scurt timp pe un morman de gunoi sau chiar pe pământul rece.

Însuflețit de o dragoste nemăsurată pentru Dumnezeu, asumată printr-o asceza profundă, a acceptat (și îndurat) toate aceste umilințe și suferințe, asemănându-se astfel lui Iov din Vechiul Testament. În așa fel Domnul a binecuvântat iubirea neprefăcută a robului sau cu darul facerii de minuni. Este cunoscută salvarea miraculoasă a unui negustor din marea zbuciumată. Acesta se afla pe mare împreună cu însoțitorii lui, când marea a devenit extrem de agitată și pasagerii au hotărât să tragă la sorți − pentru a afla din pricina căror păcate le era amenințată distrugerea corabiei. Când sorții au căzut în dreptul negustorului, −acesta asemenea lui Iona – a fost aruncat în mare.

Agățat de o scândură și fără nici o speranță de salvare, negustorul l-a văzut dintr-o dată pe Sfântul Isidor mergând pe apă ca pe uscat. Printr-o minune, Sfântul Isidor l-a readus pe acesta înapoi la corabie, dând slava lui Dumnezeu. Ulterior, întâlnindu-se întâmplător pe străzile din Rostov, Sfântul i-a interzis negustorului să povestească despre această minune, îndemnându-l în schimb sa aducă mulțumirea cuvenită numai Dumnezeului celui Sfânt.

Se mai spune de asemenea cum Sfântul Isidor ar fi sosit la curtea prințului de Rostov, chiar când acesta îl avea ca oaspete pe arhiepiscopul locului. La rugămintea sa de a primi puțină apă să bea, Sfântul Isidor a fost izgonit fără milă de unul dintre paznici. În acest timp toți cei care stăteau înăuntru la masă, au constatat cu uimire că toate vasele care tocmai fuseseră umplute cu apă se goliseră pe neașteptate. Când prințul a aflat ce se întâmplase cu puțin timp înainte în fața porților reședinței sale, a ordonat să fie pedepsit cel vinovat și a trimis soldații să-l caute pe Sfânt, pentru a-l ruga să se întoarcă la curte.

La scurt timp Sfântul Isidor a reapărut la curțile regale cu o prescură în mână pe care i-a întins-o arhiepiscopului cu cuvintele: „Prea Sfinția Voastră, luați aceasta prescură pe care tocmai am primit-o de la Sfântul Mitropolit al Kievului, în catedrala Sofia.“ În acest moment sub privirile celor de față vasele s-au umplut din nou cu apă, confirmându-se astfel că spusele Sfântului fuseseră adevărate și că acesta, precum proorocul Avacum sau Sfântul Apostol Filip, într-adevăr fusese dus de către un înger al Domnului prin nori la Kiev și de acolo adus înapoi la Rostov.

De asemenea Sfântul Isidor a fost binecuvântat de Dumnezeu cu darul înaintei- vederi. Astfel a apărut el odată în mijlocul petrecerilor cu ocazia cununiei prințului Savva Obolensky cu prințesa Darja Gluchovskaya și i-a întins prințului tocmai căsătorit o coroană împletită din flori de câmp, spunându-i acestea: Aici ai, prințe, curând și mitra arhierească.“ Nimeni nu a vrut pe moment să dea însemnătate celor spuse. Însă după câteva luni tânăra prințesă a murit pe neașteptate, și ca urmare printul Obolensky neconsolat, s-a retras din lume și a devenit călugăr la Mânăstirea Feropontov. Mai târziu i-a fost acordată onoarea de a fi numit Episcop și și-a încheiat viața pământească ca Arhiepiscop Ioasaf de Rostov (+1489).

Cu câteva zile înainte de sfârșitul vieții sale, Sfântul Isidor a fost înștiințat tot printr-o minune asupra celor ce urmau să se petreacă. El a adormit în Domnul la 14 Mai 1474, iar locuitorii Rostov-ului și-au dat seama că Sfântul plecase de lângă ei datorită unei miresme bineplăcute, care ieșea din coliba sa sărăcăcioasă și se răspândea în toate colțurile orașului. Un drumeț care se afla lângă coliba sa de vreascuri a găsit corpul Sfântului așezat pe pământ cu mâinile încrucișate pe piept și cu fața îndreptată spre cer.

Sfântul a fost îngropat pe locul unde se găsea coliba sa. Mai târziu aici s-a ridicat o biserica de lemn cu hramul „Înălțarea Domnului”. În anul 1566, la porunca țarului Ivan Grozny, aceasta biserică de lemn a fost înlocuită cu una din piatră. În anul 1770, biserica a fost completată cu încă o încăpere în cinstea celui care între timp fusese declarat Sfânt, Isidor din Rostov, unde s-au adus moaștele Sfântului așezate într-o raclă. Sfântul Dimitri din Rostov a mărturisit mai târziu, că în perioada care a urmat s-au întâmplat numeroase minuni la racla cu moaște, atunci când oameni cu credința curată și cu nădejde în ajutorul Celui de Sus, s-au rugat Sfântului Isidor.